Conecteaza-te cu noi

Societate

Vedeți ce a declarat muftiul Iusuf Murat la summitul mondial al comunităților musulmane minoritare

Published

on

În intervalul 16-19 aprilie, la Istanbul se desfășoară Summit-ul mondial al comunităților musulmane minoritare. Muftiul Murat Iusuf, șeful Cultului Musulman din România reprezintă țara noastră și, în cursul zilei de ieri a susținut o declarație oficială în care a lăudat politica de stat de la noi, care poate fi considerată model de referință pe plan mondial.

Potrivit Agerpres, muftiul a declarat: ”Eu am argumentat faptul că minoritatea religioasă musulmană reprezintă o comunitate confesională respectată cu statut bine definit pe măsura vechimii existenţei de 900 de ani pe teritoriul patriei noastre România. În România, drepturile şi tradiţiile culturale şi confesionale ale musulmanilor sunt respectate şi, ca atare, sunt exercitate întocmai preceptelor de bază, pornind de la recunoaşterea şi acordarea zilelor libere cu ocazia sărbătorilor oficiale până la specifica chemare la rugăciune adresată public de imami, din minaretele moscheilor. Şi vreau să vă spun că asta nu este puţin lucru, având în vedere că sunt state în Europa unde această tradiţie nu este îngăduită!”, a declarat muftiul.

Comunitatea de musulmani din România este alcătuită din 66.700 de credincioşi, conform recensământului oficial, şi este deservită de 60 de imami care slujesc în cele 78 de lăcaşe de cult din ţară, cele mai multe aflându-se în judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila şi Galaţi.

Lucrările Summit-ului mondial al comunităţilor musulmane minoritare, la care participă 250 de clerici musulmani de înalt rang din 120 de state din Europa, Africa, Asia, America de Nord şi America de Sud, Australia şi India, au fost deschis luni la Palatul Dolmabahce, din Istanbul, în prezenţa preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogann şi a prim-ministrului Binali Yildirim.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions