Conecteaza-te cu noi

Actual

(VIDEO) Un tânăr din Medgidia ȘI-A DAT FOC în propria mașină

Published

on

Un tânăr din Medgidia și-a dat, ieri, foc în propria mașină. Sătul să îndure jignirile tatălui, tânărul a recurs la gestul extrem de a-și lua viața. A ales să-și dea foc în mașină, sub podul rutier din Murfatlar. Adrian L. are 26 de ani și absolvise UMC.

Înainte de tragedie, tânărul a postat un mesaj pe contul său de Facebook. Spunea că nu mai poate îndura certurile și jignirile tatălui și, cu lacrimi în ochi, îi cerea iertare mamei pentru ce avea să facă.

“Tatăl meu m-a adus la un nivel la care nu credeam că o să ajung. De 10 ani, el tot aceleaşi jigniri şi critici le are la adresa mea. Niciodată nu m-a apreciat sau mi-a zis nişte vorbe care să mă îndrume. De fiecare dată numai critici şi înjurături. Este un alcoolic incredibil. De când e plecat în Italia, parcă a înnebunit de tot: numai să bea, să ţipe şi să mă înjure. Am încercat mai multe metode să scap de el, dar nu am reuşit. M-a distrus mintal, nu mai ştiu ce să fac. Îmi pare rău”, s spus tânărul în video.

La doar câteva minute de la postarea făcută pe rețeaua de socializare, mașina ardea ca o torță. Imagini și detalii emoționante au fost relatate de Observator Antena 1 

Incendiul a fost anunţat de un martor, iar medicii l-au găsit pe tânăr în stare foarte gravă. Are arsuri pe 80% din suprafaţa corpului și este internat la spital.

Advertisement

La final, cu lacrimi în ochi, băiatul îşi cere iertare mamei sale pentru ce avea de gând să facă.

”În urma unui apel primit la 112, ieri in jurul orei 17.00, am fost solicitati sa intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență apărute în urma unui incendiu auto. La fața locului s-au deplasat cu operativitate o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Palas și un echipaj medical SMURD B din cadrul Detașamentului Medgidia. Ajunși acolo pompierii constănțeni au găsit o persoană, de sex masculin care prezenta arsuri pe 80% din suprafața corpului și care a fost predată echipajului medical de terapie intensivă mobila și ulterior transportată la spital. Autoturismul a ars în proporție de 100%. Cauza probabilă-acțiune intenționata.”, a precizat Biroul de presă al ISU Constanța.

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions