Conecteaza-te cu noi

Actual

Vreți să deveniți antrenor la Delfinariu? Iată ce aveți de făcut

Published

on

În cursul zilei de azi, pe pagina de facebook a Delfinariului din Constanța a fost postat un anunț potrivit căruia Complexul Muzeal de Științe ale Naturii va organiza un concurs pentru ocuparea unui post de artist de circ, grad II. Concursul va consta în susținerea unei probe scrise – care va avea loc pe data de 21 mai, începând cu ora 10.00, și un interviu care se va desfășura câteva zile mai târziu, respectiv pe data de 24 mai, tot de la ora 10.00.

Iată anunțul: ”In conformitate cu prevederile HGR nr.286/2011 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzator functiilor contractuale si a criteriilor de promovare in grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar platit din fonduri publice, actualizata:
Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii Constanta, b-dul Mamaia nr.255, organizeaza concurs pentru ocuparea unui post vacant, in cadrul sectiei Delfinariu si anume: – 1 post artist circ, gr.II
Conditii generale:
1. Post de executie
2. Insusirea metodelor si tehnicilor actuale de instruire a animalelor salbatice”

Pentru a putea ocupa această poziție trebuie să:  1. Aveți studii superioare, 2. Perfectionări (specializări): – 3. Vechimea în muncă necesară: 1 an

De asemenea, trebuie să aveți cunoștințe de operare pe calculator, concret să cunoașteți tehnoredactare, să fiți abili în comunicarea cu publicul, să aveți o stare fizică bună, să fiți un bun înotător, să aveți cunoștințe privind biologia, fiziologia și conservarea mamiferelor marine. Mai mult decât atât, extrem de important este să fiți răbdător și sensibil cu animaleel cu care veți lucra. Ca și cerință specifică vi se soilicită disponibilitatea de a face delegări/detașări.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions