Conecteaza-te cu noi

Societate

Zi de zi puteți vizita Microrezervația Constanța

Published

on

Zi de zi puteți vizita Microrezervația Constanța, secție a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

Programul de vizitare este cuprins între orele 9.30 – 17.00, iar bilete puteți achiziționa până la ora 16.30.

Ce puteți vizita?

Microrezervația există în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, încă din anul 1985. Aceasta se întinde pe o suprafaţă de circa 12 ha din care 2 ha reprezintă luciu de apă cu vegetaţie palustră. Acest obiectiv a fost creat în ideea de a oferi vizitatorilor o imagine cât mai complexă asupra naturii dobrogene.
Patrimoniul acestui obiectiv deţine avifauna acvatică (pelicani, lebede, raţe şi gaşte sălbatice), avifauna terestră (păuni, fazani) şi mamifere (mufloni, cerbi lopătari,capriori), care se regăsesc în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi Rezervaţia Negureni. Mare parte din aceste exemplare sunt monumete ale naturii şi specii rare cu o reprezentare tot mai redusă în biotopurile naturale.
Unele exemplare au fost obţinute prin schimburi cu alte Grădini Zoologice iar altele au fost achiziţionate sau donate. Anual s-a reuşit reproducerea şi creşterea în captivitate a numeroase exemplare aparţinând unor specii variate (mufloni, cerbi lopătari). În 2010 a fost adus de la Dorici/Bulgaria un exemplar de cal mongol Equus prijewalsky.
În cadrul Microrezervaţiei puteţi întâlni, într-un cadru natural deosebit, un număr de 86 specii cu un efectiv de peste 460 exemplare.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions