În cursul zilei de ieri am fost invitată, împreună cu mulți alți jurnaliști (din păcate, am fost doar doi care am răspuns acestei invitații!), la o întâlnire a Alcoolicilor Anonimi din Constanța. Așa cum știți, asociația s-a înființat de ceva vreme și la malul mării, dar numărul membrilor este încă mic. Și asta nu din lipsă de persoane care ar avea nevoie de tratament și reabilitare ulterioară, ci din cauza neacceptării acestui statut. Este greu pentru oricine să admită că a băut destul și că este cazul să se oprească. Singur nu reușește aproape nimeni. De aceea, s-au constituit aceste grupuri, care există în multe localități din țară. Am mai fost la o astfel de întâlnire, dar a fost cu totul altceva de această dată. În primul rând, pentru că s-a desfășurat în incinta unui restaurant. Da, acolo v-ați aștepta ca lumea să mănânce, să bea alcool și să se simtă bine. Probabil puțini dintre voi își pot imagina cum te poți simți în largul tău fără să bei alcool, în special într-un cadru festiv. Și am văzut ieri că este posibil. Și asta deoarece am fost în jur de 30-35 de persoane, în număr aproximativ egal femei și bărbați. Nu erau numai din Constanța, ci au venit și de la București, de la Călărași, Galați, Roșiorii de Vede… S-a mâncat, s-a discutat, s-a râs, a fost o atmosferă destinsă, extrem de deschisă, s-au făcut poze, s-au spus bancuri, s-au făcut destăinuiri. Apropo de lumea foarte deschisă: m-am simțit puțin stingheră în momentul în care am realizat cât de sinceri pot fi acești oameni. Fiecare dintre cei care au luat cuvântul a vorbit cu foarte multă deschidere despre el însuși. Am întâlnit o fată tânără și foarte drăguță care era îmbrăcată în negru. La prima vedere părea o ținută elegantă. De-abia în momentul în care a început să vorbească despre ea și despre problemele din familia ei am realizat că este în doliu. De doar două săptămâni îi murise mama. Fusese alcoolică. La fel și tatăl ei, care a trecut în neființă de mai mulți ani. Și atunci ce șanse ar fi avut ea să nu ajungă într-o situație similară? Aproape nici una. Și a ajuns! Dar a avut tăria să admită acest lucru și să se ridice din mocirla în care simțea că ajunsese. Sunt deja niște ani de atunci. Toți cei de acolo au ajuns la fundul sacului, dar au avut puterea de a-și dori să iasă la lumină, să redevină oamenii de altădată. Și m-a surprins în mod plăcut limbajul elevat pe care îl avea fiecare.
”Nu știu cum a stat soția mea cu mine!”
Ieri a fost și un moment festiv, acela în care unul dintre participanți a primit o medalie. Tocmai a împlinit doi ani de când nu a mai pus alcool în gură. Dar să nu vă imaginați că nu au fost și alți participanți care au un deceniu de când nu au mai băut. Au fost, iar declarațiile lor m-au uluit. Încep prin a spune că persoana care a fost felicitată a avut o declarație surprinzătoare: ”Prima mea dragoste adevărată a fost alcoolul. Gândul de a mă lăsa de băut m-a pus într-o situație ciudată. Nu știam să trăiesc altfel. După multiplele probleme pe care le-am avut am văzut numeroasele părți negative ale alcoolului. (Iată ce posta el într-o scurtă povestire a AA) Îmi amintesc că m-am trezit într-o gară rezemat de un perete. Am realizat că nu era gara Cernavodă. Singurul bagaj – o chitară. Destinația: neclară. Oare ce-o fi fost aseară? Am rămas doar cu amintirile de după… doar cu coaja… dar conținutul? Alcoolismul mi-a furat amintirile. Și eu care credeam că iubesc viața în acest fel… tot în acest fel mă ascundeam de trăirea ei. Am tras chiulul de la multe ore ale vieții. Viața mea a fost mult mai scurtă de fapt…mii de ore netrăite… mii de vise nevisate…doar coșmarurile și groaza trăite cu ochii deschiși…învârteli de pământuri… un gol, o gaură neagră hrănindu-se din tine… orătănii, draci, șerpi…gânduri ucise în fașă, durere, sfâșietoare durere, umilință, vină, dezastru… Asta era viața promisă? Asta era raiul meu? Să vrei să trăiești întorcând spatele vieții… ce stupid! Și noaptea totuși trecu. A fost lungă și apăsătoare… ca așteptarea clipei în care voi fi executat. Și nu știu de ce… și nu știu pentru ce… și nu știu exact cum…soarele răsări… la început după o pânză de nori, apoi în toată splendoarea lui. De atunci sunt îmbătat de fericire și îndrăgostit de dimineața răsăriturilor veșnice. Acum trăiesc… și știu tot ce am făcut astă vară. (…) Nu aș mai fi stat cu mine. Nu știu cum a stat soția mea cu mine. (…) Nu știu ce se va întâmpla mâine, dar azi e bine!”. El este unul dintre membrii ai acestui grup alături de care a rămas soția sa. Nu i-a fost ușor, dar cum este foarte fericită. Mulți dintre cei prezenți au divorțat, o dată sau de mai multe ori. Din păcate au înțeles greu că au ceva extrem de important de făcut pentru a-și păstra familia, prietenii, locul de muncă, libertatea. Erau obligați să se lase de băut. Pentru că alcoolismul este o boală, la noi înțeleasă mult prea puțin. Însă în străinătate este catalogată și tratată ca și boală.
Se mai deschide un grup la Constanța
La ora actuală, grupul de la Constanța ființează într-o încăpere a unei biserici. Dat fiind faptul că există oameni care ar dori să ajungă la întâlniri dar lucrează toată săptămâna și au liber doar în zilele de week-end, AA a fost nevoit să mai deschidă un sediu, într-o zonă centrală a orașului, care va fi deschis sâmbăta. Sunt curioasă câți oameni vor ajunge la aceste întâlniri. Mult mai dornică sunt să aflu momentul în care prima femeie de la Constanța se va înscrie în club și-l va frecventa în mod constant.
Ce sunt alcoolicii anonimi?
Alcoolicii Anonimi sunt o comunitate de bărbaţi şi femei care îşi împărtaşesc experienţa, puterea şi speranţa, cu scopul de a-şi rezolva problema comună şi de a-i ajuta şi pe alţii să se însănătoşească de pe urma alcoolismului. Singura cerinţă pentru participare ca membru este dorinţa de a înceta băutul. AA-ul nu percepe nici cotizaţii, nici taxe de înscriere și se finanţează prin contribuţiile proprii. AA nu se afiliază nici unei secte, nici unei formaţiuni religioase sau politice, nici unei organizaţii sau instituţii; ei nu doresc să se angajeze în nici o controversă; nu sprijină şi nu contestă nici o cauză. Scopul lor primordial este acela de a rămâne abstinenţi şi de a-i ajuta pe alţi alcoolici să ajungă la abstinenţă. Rugăciunea lor este simplă, dar foarte cuprinzătoare: ”Doamne, dă-mi seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba, curaj să schimb ceea ce pot și înțelepciunea să le deosebesc!”
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta
