Conecteaza-te cu noi

Actual

168 de bicicliști băuți au fost amendați! Polițiștii au dat peste 3.000 de sancțiuni!

Published

on

Polițiștii au aplicat biciliștilor peste 3.000 de sancțiuni contravenționale, dintre care peste 2.000 de avertismente, pentru abateri la legislația rutieră, în urma unei acțiuni desfășurate în toată țara. Atenție! Lipsa echipamentului corespunzător pentru bicicliști pune în pericol toți participanții la trafic. La data de 24 mai a.c., sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, peste 2.000 de polițiști au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație în care sunt implicați bicicliști. Activitățile fac parte dintr-un plan conform căruia, în perioada 22 – 28 mai, polițiștii rutieri acționează, în fiecare zi, pentru combaterea fiecărei cauze a accidentelor rutiere. În urma acțiunii dedicate bicicliștilor, polițiștii au aplicat în total 6.817 sancțiuni contravenționale, atât conducătorilor auto, dar și bicicliștilor. Astfel, 3.109 de sancțiuni au fost aplicate bicicliștilor, dintre care 2.067 de avertismente. Cele mai frecvente abateri constatate au fost pentru circulația pe drumurile publice, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent – reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă (531) și pentru circulația pe drumurile publice a sub influența băuturilor alcoolice (168). Pe timpul desfășurării acțiunilor, nu s-au produs accidente rutiere grave în urma cărora să rezulte pierderi de vieți omenești, pe fondul nerespectării normelor rutiere de către bicicliști. Poliția Română recomandă celor care circulă pe drumurile publice cu bicicleta: Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să ai vârsta minimă de 14 ani, să cunoşti regulile de circulaţie și să fii echipat corespunzător; Când circuli PE bicicletă, nu traversa carosabilul pe trecerile pentru pietoni! Bicicletele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie prevazute cu dispozitiv de frânare eficace, cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție și cu sistem de avertizare sonoră. De asemenea, bicicleta trebuie să fie echipată, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, în față, cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare. Totodată, trebuie echipată cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roți, care, în mișcare, formează un cerc continuu. Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, redu viteza, asigură-te temeinic şi acordă prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic. Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga, asigură-te temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul. La schimbarea direcţiei de mers, chiar daca ai prioritate de trecere, asigură-te că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia ta! Este interzis să circuli cu bicicleta pe drumurile publice acoperite cu polei, gheață sau zăpadă. Circulă cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasați în grup, numai în coloană, câte unul. Nu circula cu bicicleta sub influența băuturilor alcoolice; Poartă cască de protecţie. Îți poate salva viața. Circulând cu bicicleta, nu te agăța de vehicule aflate în mers. Copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă de un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcție cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions