Începând de astăzi, 27 martie, intră în vigoare noi reguli privind plata amenzilor contravenționale și reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere.
Noile măsuri aduc facilități pentru cei sancționați, dar și obligații suplimentare pentru șoferii care vor să își recupereze mai repede permisul.
Una dintre modificări vizează posibilitatea achitării unei jumătăți din valoarea amenzii contravenționale în termen de 15 zile.
”În ceea ce privește stabilirea cuantumului amenzilor contravenționale care poate fi plătit în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, au fost aduse modificări/completări.
Astfel, contravenientul va putea achita jumătate din cuantumul amenzii aplicate de către agentul constatator.”, precizează reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Condiție nouă pentru reducerea suspendării permisului
Pentru șoferii care vor să beneficieze de reducerea perioadei de suspendare a permisului sunt schimbări importante.
Pentru cererile formulate după intrarea în vigoare a noii reglementări, adică începând cu 27 martie, reducerea suspendării va fi aplicată doar dacă solicitantul demonstrează cp și-a achitat toate amenzile restante la bugetul local, inclusiv cele primite anterior acestei date.
Reducerea perioadei de suspendare se acordă doar dacă solicitantul dovedește că a achitat toate amenzile contravenționale datorate bugetului local.
Cum se face dovada plății
Dovadă plății se face doar prin prezentarea certificatului de atestare fiscală care atestă evidența creanțelor fiscale și modul de stingere a acestora, eliberat la data depunerii cererii de reducere a perioadei de suspendare de către unitatea administrativ-teritorială în a cărei rază își are domiciliul solicitantul cererii de reducere.
În situația în care titularul cererii de reducere a perioadei de suspendare nu are domiciliul în România, respectiv în cazul titularului cererii de restituire a permisului de conducere eliberat de o autoritate străină, înainte de expirarea perioadei de suspendare, formulată cu cel mult o zi lucrătoare înainte de data părăsirii teritoriului României, în cadrul procesului de analiză a acestor cereri se va avea în vedere doar dovada achitării amenzii aplicate pentru săvârșirea contravenției care a determinat suspendarea dreptului de a conduce.