Conecteaza-te cu noi

Justitie

4 din cei 6 medici ai secției de Ortopedie a spitalului din Piatra Neamț au fost reținuți

Published

on

Colegiul director al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ a fost convocat de urgenţă, miercuri dimineaţă, pentru a discuta situaţia de la secţia de Ortopedie, acolo unde patru din cei şase medici au fost reţinuţi, marţi seara, de Direcţia Generală Anticorupţie, fiind suspecţi de fapte de corupţie.

Potrivit AGERPRES, managerul spitalului, Codruţ Munteanu, a declarat că este o situaţie nemaiîntâlnită, iar cei doi medici care au rămas în secţie nu pot asigura buna funcţionare a acesteia.

El a afirmat că şi la cabinetul de Ortopedie al Policlinicii se înregistrează o situaţie gravă, în condiţiile în care singurul medic a fost şi el reţinut de DGA, în acelaşi dosar.

Până în acest moment, DGA Neamţ nu a oferit date din dosar şi nici care sunt persoanele acuzate, însă potrivit unor surse ar fi vorba despre patru medici din secţia de Ortopedie a spitalului şi de medicul care deserveşte cabinetul de Ortopedie din Policlinică.

Advertisement

Acuzaţiile sunt, conform aceloraşi surse, de luare de mită pentru efectuarea de operaţii, dar şi fals în acte, atât în ceea ce priveşte achiziţia de materiale medicale pentru operaţii, cât şi pentru eliberarea documentelor medicale în Policlinică necesare dosarelor de pensionare anticipată.

Anchetatorii ar fi luat la percheziţiile efectuate, marţi, în spital şi Policlinică, registrele de consultaţii şi internări, precum şi documentele cu privire la devizele pentru materialele sanitare.Ofiţerii DGA, coordonaţi de un procuror de la Parchetul Judeţean, au condus la audieri cinci medici care, potrivit unor surse, ar fi primit, marţi seara, mandate de reţinere pentru 24 de ore.

Unul dintre medicii reţinuţi, marţi, de DGA a fost condamnat, în 2015, la o pedeapsă de doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită şi i s-a interzis a exercita profesia timp de un an. După expirarea perioadei de suspendare, medicul s-a reangajat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, tot la secţia de Ortopedie.

Iată ce scriu jurnaliștii de la Ziarul Piatra Neamt.ro:

”De mai mulți ani publicația noastră se luptă cu grupul infracțional în halate albe la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț.

Advertisement

Este inutil să discutăm motivațiile pentru care alții au refuzat să prezinte ce se întâmplă la secția de Ortopedie și cazurile oamenilor disperați.

Important este că ne-am asumat noi aceste dezvăluiri, precum și toate injuriile și presiunile venite la pachet, căci atunci când te iei de un medic șpăgar se fac intervenții și presiuni în apărarea lui mai mult decât în orice alt caz.

Revenind la subiect, nenorociții reținuți azi , dr. Guțu, dr. Nanu, dr. Borș, dr. Bucătaru, duși la audieri, condiționau actul medical de primirea șpăgii. Dacă nu aveai bani îți făceau externarea și te dădeau afara din spital în cârje sau te lăsau să stai în agonie zile întregi cu oasele rupte sau cu dureri crunte până ce plăteai șpaga ca să te opereze. Oameni fără conștiință, cărora sperăm să li se interzică să mai practice meseria vreodată.

Mulțumim celor de al IPJ Neamț și DGA care au luat în serios această problemă și au anihilat acest grup infracțional. De ani de zile așteptăm acest lucru. Am scris atât de mult despre șpăgarii de la Ortopedie și nu se întâmpla nimic încât începeam să credem că strigăm în pustiu și lumea să creadă că avem noi ceva cu medicii și le inventăm faptele.”, este textul postat de jurnaliștii de la Ziarul Piatra Neamț.ro

Iată ce comunicat de presă a postat și Direcția Generală Anticorupție, în urmă cu puțină vreme:

Advertisement

Marți, 5 martie 2019, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Judeţene Anticorupţie Neamţ, Iaşi, Suceava şi Vaslui, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, au efectuat 7 percheziţii, dintre care două la sediul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț şi au pus în executare 5 mandate de aducere față de tot atâtea persoane suspectate de săvârșirea unor fapte de corupție.

Activitățile au fost derulate într-un dosar penal constituit ca urmare a sesizării din oficiu a lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Neamţ, ce vizează fapte de corupţie săvârşite de medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ – Secţia Ortopedie şi Traumatologie, în legătură cu îndeplinirea actului medical.

În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate înscrisuri relevante pentru cauză, precum şi importante sume de bani.

Faţă de 5 medici din cadrul acestei secţii, procurorul de caz a luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată. În cauză se efectuează cercetări şi faţă de alte persoane.

Acţiunea a fost sprijinită de Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Neamţ, Direcţia de Operaţiuni Speciale – Brigada de Operaţiuni Speciale Suceava şi Direcţia Generală Anticorupţie – Direcţia Anchete.

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions