Advertisement
Actual

5 inculpați din județul Tulcea, ARESTAȚI pentru trafic de persoane și proxenetism

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea, au documentat activitatea infracțională a 5 persoane, cu vârstele cuprinse între 23 și 35 de ani, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și proxenetism.

Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, în luna ianuarie 2025, persoanele cercetate  ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată, în scopul obținerii de profituri materiale din exploatarea sexuală a mai multor persoane vătămate.

Astfel, sub aparența unor relații de iubire sau profitând de starea de vulnerabilitate a șase persoane vătămate (stare materială precară, lipsa unei familii), persoanele cercetate le-ar fi recrutat, transportat și adăpostit în diverse locații, din municipiile Constanța și Brașov, unde le-ar fi determinat, preponderent prin acte de violență fizică, să practice prostituția.

De asemenea, membrii grupului ar fi înlesnit această activitate prin închirierea și amenajarea unor spații utilizate pentru practicarea prostituției, realizarea de conținut vizual și promovarea serviciilor sexuale pe platforme online de profil.

Sumele obținute din activitatea infracțională ar fi fost însușite de către acestea.

În urma celor 9 percheziții domiciliare efectuate ieri, 30 iulie, de către polițiști și procurori, în județele Tulcea și Constanța, au fost descoperite și ridicate bijuterii, aproximativ 70.000 de lei și 4.400 de euro, ce ar fi fost obținuți de victime din practicarea prostituției, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.

Totodată, a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra a 3 autoturisme de lux.

La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea persoanelor cercetate, pentru 24 de ore.

”Astăzi, 31 iulie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea a dispus arestarea preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea și jandarmilor din Inspectoratul Județean de Jandarmerie Tulcea și Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Tulcea.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Constanța. Tur cultural „Jean Constantin” – În pașii marelui actor

Centrul Cultural Județean Constanța “Teodor T. Burada” vă invită să  participați la evenimentul cultural -… Read More

11 ore ago

Guvern. Ajutoare financiare pentru sinistrații din Neamț și Suceava. Au fost acordate sume între 15.000 și 30.000 de lei

Guvernul a aprobat, astăzi o hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgență pentru sprijinirea familiilor… Read More

11 ore ago

Constanța. O nouă stație de autobuz, la „Capitol”

CT BUS anunță că pune la dispoziția publicului călător, de astăzi, 01.08.2025, o nouă stație,… Read More

11 ore ago

Black Sea Air Show 2025 – spectacol aerian și experiență turistică completă în destinația Mamaia – Constanța

Mâine, 2 august, cerul devine scenă pentru unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale verii:… Read More

12 ore ago

Constanța. Tinerii interesați de programul „INFANT” pot depune cereri pentru a beneficia de sprijin pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro

Primăria Constanța informează că tinerii interesați de programul „INFANT” pot depune cereri pentru a beneficia… Read More

12 ore ago