Conecteaza-te cu noi

Actual

Începe marea testare a elevilor. România a comandat 6,5 milioane de teste de covid

Published

on

Teste de salivă vor fi folosite prima dată joi, odată cu revenirea copiilor la școală. Modul de utilizare a testelor a fost explicat și prin clipuri video.

Potrivit regulilor stabilite de autorități, testarea periodică cu teste rapide antigen efectuate din proba de salivă se va realiza în prima și în a patra zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs, informează Mediafax.

Testarea se va efectua în sala de clasă sau în alte spatii, sub îndrumarea cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate din cadrul unității de învățământ, dar și la domiciliu, sub îndrumarea părinților.

Modul în care se utilizează testele a fost explicat inclusiv prin intermediul unor clipuri video realizate de miniștrii Sănătății și Educației.

Advertisement

De asemenea, persoanele responsabile din cadrul unităților de învățământ au fost instruite privind colectarea testelor cu rezultat pozitiv, acestea fiind considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios.

Testele pozitive descoperite în unitățile de învățământ vor fi aruncate în coșuri prevăzute cu capac, pedală și sac de gunoi. Ulterior, acestea vor fi eliminate pe un circuit separat.

În prima tranșă, România a comandat 6,5 milioane de teste. Următoarele transporturi vor ajunge în țară în prima parte a lunii decembrie. Testele au fost livrate dezasamblate și angajații școlilor trebuie să le asambleze pentru a fi folosite de elevi. (sursa: stiripesurse.ro)

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions