Curtea Constituțională (CCR) a respins, joi, sesizarea Opoziției pe legea care majorează pedepsele privind folosirea simbolurilor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, arătând că adoptarea legii nu reprezintă o ingerință asupra libertății de exprimare informare și învățătură întrucât în urma aplicării testului de proporționalitate, iar legea criticată își găsește justificarea raportat la exigențele indicate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Iată comunicatul CCR:
„În ședința din data de 10 iulie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând Grupurilor parlamentare ale Partidului S.O.S. România, Alianței pentru Unirea Românilor și Partidului Oamenilor Tineri și deputați neafiliați asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr.31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și pentru modificarea Legii nr.157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, în ansamblul său, și, în mod special, a dispozițiilor art.I pct.3 [cu referire la art.2 lit.b) ind.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.31/2002], ale art.I pct.4 lit.f) [cu referire la art.2 lit.f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.31/2002], ale art.I pct.5 [cu referire la art.3 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.31/2002], ale art.I pct.6 [cu referire la art.4 alin.(2 ind.1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.31/2002], ale art.I pct.9 [cu referire la art.5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.31/2002], ale art.I pct.10 [cu referire la art.6 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.31/2002], ale art.I pct.12 [cu referire la art.6 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.31/2002], ale art.I pct.14 [cu referire la art.12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.31/2002], ale art.I pct.15 [cu referire la art.13 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.31/2002], ale art.II pct.1 [cu referire la art.2 lit.d) din Legea nr.157/2018] și ale art.II pct.2 [cu referire la art.4 alin.(1) din Legea nr.157/2018].
În esență, Curtea a constatat că adoptarea legii nu reprezintă o ingerință asupra libertății de exprimare, informare și învățătură întrucât în urma aplicării testului de proporționalitate, legea criticată își găsește justificarea raportat la exigențele indicate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul scopului legitim și al măsurii adecvate și necesare într-o societate democratică, păstrând justul echilibru între interesele colective și cele individuale. Astfel, Curtea a reținut că măsurile de politică penală reglementate prin legea criticată urmăresc să clarifice și să detalieze legislația penală deja existentă, respectiv dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.31/2002 și ale Legii nr.157/2018, prin modificări și completări ale acestora care au ca scop punerea lor în acord cu noile realități sociale și nevoia permanentă de protecție penală a valorilor sociale vizate, asigurând, totodată, conformitatea acestora cu exigențele principiului legalității, astfel cum acesta este prevăzut la art.23 alin.(12) din Constituție și la art.7 din Convenție.
Totodată, dispozițiile legale criticate întrunesc cerințele de claritate, precizie și previzibilitate și nu contravin dreptului la viață intimă familială și privată, exigențelor libertății de exprimare, astfel cum aceasta este reglementată la art.30 din Constituție și la art.10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar nici prevederilor constituționale ale art.1 alin.(3) și (5), art.4, art.6 alin.(2), art.16 alin.(1), art.26, art.31, art.32 și art.53, art.75 și art.76 alin.(3), invocate de autorii obiecției de neconstituționalitate.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a avut în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat că intră sub incidența art.17 din Convenție, nefiind, de regulă, protejate prin dispozițiile art.10 din Convenție, promovarea și justificarea terorismului și a crimelor de război, incitarea la violență, promovarea ideologiilor totalitare (comunismul, ideologia nazistă), incitarea la ură (xenofobia și discriminarea rasială, ura pe motive etnice, ură religioasă), negarea holocaustului și probleme conexe, neputând fi acceptată posibilitatea ca o persoană sau un grup de persoane sau mișcări totalitare organizate sub forma unor partide politice să încerce să invoce drepturile și libertățile fundamentale reglementate în cuprinsul Convenției în scopul comiterii unor fapte având ca rezultat distrugerea/înlăturarea chiar a acestor drepturi și libertăți și a valorilor unei societăți democratice.
Decizia este definitivă și general obligatorie.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.“