Astăzi, 30 aprilie, în jurul orei 13.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o casă de locuit din localitatea General Praporgescu, județul Tulcea.
Către locul evenimentului au fost dislocate forțe și mijloace din cadrul Secției de Pompieri Măcin, cu 2 autospeciale de stingere.
”La sosirea forțelor de intervenție, focul se manifesta cu flacără deschisă, la casa de locuit și la anexele gospodărești.
În interiorul locuinței se aflau și 2 butelii încărcate care au fost îndepărtate de către salvatori, fiind înlăturat pericolul de explozie.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al ISU Delta Tulcea.
Incendiul a fost lichidat după aproximativ 2 ore.
A fost afectată locuința pe o suprafață de aproximativ 40 mp iar cauza probabilă a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric.
