Conecteaza-te cu noi

Actual

Autoturism de lux căutat de autoritățile din Spania, descoperit în Constanța de polițiștii de frontieră

Published

on

masina confiscata garda

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 60.000 de euro, căutat de autoritățile din Spania, care era condus de un cetățean român.

În ziua de 30 aprilie, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii traficului internațional cu autoturisme furate.

Cu această ocazie a fost identificat, pe raza localității Constanța, un autoturism cu număr de înmatriculare spaniol, aflat în posesia unui cetăţean român, în vârstă de 30 de ani.

”În urma verificărilor specifice și a cooperării operative cu autoritățile europene, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca bun căutat în vederea confiscării, alerta fiind introdusă de către autorităţile din Spania. Autoturismul, evaluat la aproximativ 60.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.

În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Gărzii de Coastă.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions