Astăzi, 18 mai, s-a desfășurat turul II al alegerilor prezidențiale, la care au participat și sute de deținuți de la Penitenciarul Poarta Albă.
Potrivit unui comunicat de presă al Biroului de presă al penitenciarului, la un efectiv de 963 de persoane private de libertate, 931 au avut drept de vot.
”841 persoane private de libertate și-au exprimat în scris intenția de a vota. B.E. a respins o cerere. Astăzi , la cele 6 secții de votare, 838 persoane au votat, iar 2 persoane au refuzat să voteze.”, a precizat Nicoleta Baraitaru, purtător de cuvânt.
Sursa foto: Focuspress