Conecteaza-te cu noi

Societate

Universitatea Ovidius acordă titlul de „Doctor Honoris Causa” prof. univ. dr. Bang-Yen Chen

Published

on

Bang Yen Chen

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), la propunerea Facultății de Matematică și Informatică (FMI), decernează, miercuri, 28 mai 2025, titlul de „Doctor Honoris Causa” prof. univ. dr. Bang-Yen Chen, de la Michigan State University, personalitate remarcabilă care a avut un impact major asupra dezvoltării geometriei diferențiale contemporane.

Festivitatea va avea loc începând cu ora 12.00, în Sala Senatului, Campus Corp A (Aleea Universității, nr.1).

***

Profesorul Bang-Yen Chen s-a născut la 3 octombrie 1943, în localitatea Toucheng, ținutul Yilan, în Taiwan. A urmat studiile universitare la Departamentul de Matematică al Universității Tamkang din Tamsui, Taiwan, în perioada august 1961 – mai 1965, an în care a absolvit cu distincție. În același an, a fost admis la programul de masterat al Școlii Graduatale din cadrul Universității Naționale Tsing Hua din Hsinchu, Taiwan — o instituție care, în contextul anilor 1960, reprezenta un mediu intelectual deosebit de favorabil formării unei educații științifice riguroase.

În anul 1968 Bang-Yen Chen s-a înscris la programul doctoral al Departamentului de Matematică al Universității Nôtre Dame, unde și-a susținut cu succes, în anul 1970, teza de doctorat intitulată „On the G-total Curvature and Topology of Immersed Manifolds”, sub conducerea profesorului Tadashi Nagano.

După obținerea titlului de doctor, profesorul Bang-Yen Chen s-a alăturat Departamentului de Matematică de la Michigan State University, una dintre instituțiile de referință în cercetarea matematică din Statele Unite. În primii doi ani a activat ca cercetător asociat, iar începând cu 1972 a devenit conferențiar. În anul 1976 a fost promovat profesor titular, iar în iunie 1990, ca o recunoaștere a contribuțiilor sale științifice excepționale, universitatea i-a acordat distincția de Distinguished University Professor, cea mai înaltă onoare academică conferită în cadrul acestei instituții. După pensionarea sa, în iunie 2012, i s-a conferit titlul de Emeritus Distinguished University Professor.

În cadrul activității desfășurate, prof. univ. dr. Bang-Yen Chen a coordonat teze de doctorat remarcabile, între care se numără: Yhuji Shibuya (1979), Young Ho Kim (1988), Ivko Dimitrić (1989), Yoshihiko Tazawa (1989), Jie Yang (1997), Yun Myung Oh (2000) și Bogdan Suceavă (2002). Fiecare dintre acești doctoranzi a dus mai departe, în mod autonom și creativ, direcții de cercetare inspirate de viziunea profesorului Chen.

Prezența sa academică a fost resimțită în universități din întreaga lume. A fost bursier Fulbright la Universitatea din Leuven, Belgia, între septembrie 1978 și ianuarie 1979. A fost invitat, în calitate de profesor sau cercetător, la numeroase instituții prestigioase: Universitatea de Științe din Tokyo (Japonia), Universitatea Notre Dame (SUA), Universitatea din Lyon (Franța), Universitatea din Roma (Italia), Universitatea Națională Tsing Hua (Taiwan), Universitatea Tokyo Denki (Japonia), Universitatea din Bilbao, Universitatea din Sevilla, Universitatea din Granada (Spania), precum și Universitatea Națională Kyungpook (Coreea de Sud).

Potrivit ResearchGate, lucrările sale însumează peste 38.000 de citări, iar Research Interest Score atinsese, la începutul lunii mai 2025, valoarea impresionantă de 20.288. Indicele Hirsch (H-index) al domniei sale este 101 — o valoare rar atinsă în matematică.

Una dintre primele lucrări care a impus numele profesorului Bang-Yen Chen în conștiința geometrilor din întreaga lume a fost volumul Geometry of Submanifolds, publicat în 1973, astăzi reeditat într-o ediție accesibilă de către Dover.

Printre lucrările sale cele mai influente se numără volumele „Total Mean Curvature and Submanifolds of Finite Type” (cu prima ediție apărută în 1986 și a doua în 2015), „Pseudo-Riemannian Geometry, δ-invariants and Applications” (2011), „Geometry of Submanifolds and its Applications” (Science University of Tokyo, 1981), „Geometry of Slant Submanifolds” (Universitatea Catolică din Leuven, 1990), și „Differential Geometry of Warped Product Manifolds and Submanifolds” (World Scientific, 2017).

Printre articolele de mare impact, amintim: „Some pinching and classification theorems for minimal submanifolds” (Archiv der Mathematik, 1993), cu peste 600 de citări; „Some open problems and conjectures on submanifolds of finite type” (Soochow Journal of Mathematics, 1991), cu peste 500 de citări; lucrarea fondatoare „Slant immersions” (Bulletin of the Australian Mathematical Society, 1990), în care este introdusă teoria imersiunilor oblice — lucrare cu peste 450 de citări.

”Profesorul Bang-Yen Chen este cunoscut astăzi pentru mai multe idei fundamentale care îi poartă numele: invarianții Chen (numiți inițial invarianți δ), inegalitățile Chen, suprafețele Chen, inegalitățile Chen–Ricci, conjecturile Chen, egalitățile Chen, fluxul Chen, imersiunile ideale, subvarietățile Chen, subvarietățile oblice și cele de tip finit. Împreună cu Tadashi Nagano, a dezvoltat și apreciata teorie a perechilor (M+, M−), devenită un reper în studiul subvarietăților.”, au precizat reprezentanții Cabinetului Comunicare și Relația cu Presa al Universității Ovidius din Constanța.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions