Președintele Klaus Iohannis și fostul candidat la alegerile prezidențiale Crin Antonescu și-au blocat postul de profesor de fizică și, respectiv, de istorie, timp de mai mulți ani. Cei de la USR au vrut să se asigure că pe viitor astfel de manevre nu mai au loc în sistemul de educație sau cel puțin nu pe o perioadă așa de mare, așa că au inițiat un proiect de lege care deja a fost adoptat tacit în Parlament.
„„Blocarea „pe viață” a posturilor de profesor titular – o practică abuzivă, des întâlnită în rândul politicienilor ajunși în funcții publice – este mai aproape de a fi eliminată.“, spun cei de la USR.
Propunerea legislativă a senatorilor USR Ștefan Pălărie și Remus Negoi a trecut tacit de Camera Deputaților și intră acum în dezbaterea Senatului, for decizional.
Proiectul limitează la maximum 5 ani perioada în care un cadru didactic își poate rezerva postul, cât timp ocupă o funcție publică ce îl împiedică să predea. După această perioadă, dacă dorește să revină în sistem, va trebui să susțină din nou examen de titularizare.
Remus Negoi, senator USR de Constanța, subliniază că fosta practică de a ține blocată catedra timp de decenii este un abuz care a afectat generații de tineri profesori: „Profesoratul nu trebuie să fie doar o plasă de siguranță pentru cei care fac traseism prin funcții publice. Dacă, după o lungă carieră politică, vrei să revii la catedră, e firesc să dai un nou examen – măcar pentru a demonstra că mai ai competențele necesare unui educator.”
Printre cazurile celebre se numără fostul președinte Klaus Iohannis și fostul senator Crin Antonescu, care și-au rezervat posturile didactice 27, respectiv 24 de ani, fără să mai profeseze. Inițiativa USR vrea să pună capăt acestei anomalii care a blocat mii de posturi pentru tinerii care își doresc o carieră în educație.
Legea urmează să fie dezbătută și votată în Senat, camera decizională.