Un șofer a provocat un accident rutier pe o trecere de pietoni, în municipiul Constanța, apoi a părăsit locul faptei. Pietonul accidentat a fost transportat la spital, rănit ușor.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 17 iunie, în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul 1 Decembrie 1918 s-a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat a condus un autoturism și a accidentat un pieton, respectiv un bărbat de 44 de ani, care traversa pe marcajul pietonal.
Ulterior, șoferul a părăsit locul faptei.
După aproximativ 25 de minute, acesta a fost identificat de polițiști, fiind vorba de un bărbat de 51 de ani.
”Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În urma accidentului rutier, pietonul a fost rănit ușor.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.