Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, informează că, în cadrul proiectului Senat Junior, a avut întâlniri cu elevi implicați în programul „Eu aleg” – un proiect de dezvoltare personală care ajunge deja în școli din 16 județe.
Programul, deja implementat în școli din 16 județe și în 52 de țări la nivel global, pune gratuit la dispoziția elevilor și profesorilor un ghid practic care îi ajută pe cei mici să-și descopere potențialul, să-și înțeleagă alegerile și să prindă încredere în propriile forțe.
„Am ascultat mărturii impresionante de la profesori care folosesc deja ghidul la orele de dirigenție, de la elevi care și-au depășit anxietățile și s-au implicat în viața comunității școlare, dar și de la studenți care au ales să rămână implicați în program, contribuind activ la dezvoltarea acestuia.
Copiii prezenți ne-au demonstrat cât de maturi, clari și responsabili pot fi atunci când primesc sprijinul potrivit. Ne-au arătat că vocea lor contează și că investiția în dezvoltarea lor personală este una dintre cele mai bune decizii pe care o putem lua ca societate.
Susțin extinderea acestui program în cât mai multe școli din România pentru că educația de calitate trebuie să includă nu doar cunoștințe, ci și formarea caracterului și a abilităților de viață.“, punctează senatorul constănțean.