Conecteaza-te cu noi

Politica

Vlad Gheorghe a depus plângere penală împotriva lui Marcel Ciolacu: „Este timpul ca cei care au distrus economia României să răspundă penal”

Published

on

vlad gheorghe ciolacu

Fostul europarlamentar și liderul partidului DREPT, Vlad Gheorghe, a anunțat, astăzi, într-o postare pe Facebook, că depune plângere penală împotriva fostului premier Marcel Ciolacu, pe care îl acuză că a mințit în ceea ce privește starea economiei şi deficitul bugetar. Vlad Gheorghe îl acuză pe Ciolacu că “a prezentat cu bună știință date false despre execuția bugetară și sustenabilitatea fiscală, pentru a ascunde un comportament abuziv și iresponsabil în cheltuirea fondurilor publice”.

Iată postare integrală a lui Vlad Gheorghe:

„CIOLACU VINOVAT – DEPUN PLÂNGERE PENALĂ PENTRU DEZASTRUL LĂSAT

România este în criză nu din vina cetățenilor, ci din cauza ticăloșiei și minciunii lui Marcel Ciolacu și a celor care l-au susținut în fruntea Guvernului.

A mințit Parlamentul și opinia publică privind starea economiei și deficitul bugetar. A risipit miliarde de euro din bugetul de stat, fără transparență și fără justificare. A blocat reformele și a preferat să alimenteze rețelele de interese ale clientelei de partid.

Conform Articolului 8, litera b din Legea privind răspunderea ministerială:

„Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani prezentarea, cu rea-credință, de date inexacte Parlamentului sau Președintelui României, cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.”

Marcel Ciolacu a făcut exact acest lucru: a prezentat cu bună știință date false despre execuția bugetară și sustenabilitatea fiscală, pentru a ascunde un comportament abuziv și iresponsabil în cheltuirea fondurilor publice. Nu o spun doar eu – a spus-o public propriul său ministru de Finanțe și sigur o va spune și în fața procurorilor.

Mai mult decât atât, se încadrează clar și la infracțiunea de abuz în serviciu, prejudiciul adus statului fiind de ordinul miliardelor de euro, prejudiciu pe care îl plătim acum cu toții prin inflație, taxe crescute și împrumuturi externe.

Doar din Fondul de rezervă bugetară, Marcel Ciolacu a cheltuit discreționar peste 65 de miliarde de lei, fără criterii clare, fără transparență, fără control legal. Vreau recuperarea prejudiciului, cât mai mult posibil, în special de la complicii lui care au beneficiat direct de acești bani publici. Vrem banii înapoi, nu să doarmă ei liniștiți în pușcărie pe banii noștri.

Pentru toate aceste fapte grave, depun plângere penală împotriva lui Marcel Ciolacu.

Este timpul ca cei care au distrus economia României să răspundă penal. Nimeni nu este mai presus de lege.“

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions