În urmă cu două zile, au avut loc 12 percheziții domiciliare în urma cărora mai multe persoane au fost arestate.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a 9 persoane (7 bărbați și 2 femei), cu vârste cuprinse între 17 și 42 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din probele administrate în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2025, la diferite intervale de timp, persoanele cercetate ar fi procurat, deținut, manipulat, intermediat și vândut direct, în județul Constanța, cantități de canabis, comprimate de alprazolam, substanțe cristaline 3 CMC, 4 CMC, 2 MMC și Brephedrone (droguri de risc, de mare risc și substanțe psihoactive).
Pe parcursul urmăririi penale, au fost indisponibilizate diferite cantități de substanțe interzise.
În urma celor 12 percheziții domiciliare efectuate, la data de 7 iulie 2025, de către polițiști și procurori, au fost descoperite și ridicate cantități de canabis, metamfetamină, substanțe cristaline 3CMC, 4CMC și 2 MMC, 100 de comprimate de Alprazolam, aproximativ 255 de grame de substanță psihoactivă 4BMC, obiecte purtând urme de substanță, grindere, cântare electronice de precizie, dispozitive de stocare a datelor, aproximativ 71.000 de lei, 1.900 de euro și 250 de dolari americani, precum și alte mijloace de probă.
În zilele de 7 și 8 iulie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea celor 9 persoane cercetate.
”Ieri, 8 iulie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a 7 dintre persoanele reținute și măsura controlului judiciar față de o altă persoană, măsură cu privire la care procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au formulat contestație.
Astăzi, 9 iulie, a fost sesizată instanța, cu propunere de arestare preventivă a unei alte persoane, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.