Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de distrugere, prin incendiere, a trei autoturisme, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 31 de ani, bănuit de săvârșirea faptei.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la data de 2 mai a.c., persoana în cauză a aruncat cu o substanță lichidă pe 3 autoturisme care se aflau parcate pe o stradă din municipiul Constanța, după care a provocat incendiul.
”La data de 16 iulie a.c., polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința bărbatului, de unde au fost ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
În cursul zilei de ieri, 17 iulie a.c., bărbatul de 31 de ani a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.”, a precizat Andreea Munteanu, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.