România a fost cuprinsă de un val intens de căldură. Meteorologii au emis mai multe avertizări de Cod roșu, Cod portocaliu și Cod galben.
Cod roșu
Începând de astăzi, 26 iulie, ora 10.00 până mâine, ora 10.00, în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Dobrogei continentale va fi val de căldură persistent și intens, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat, noapte tropicală
Valul de căldură se va intensifica în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Dobrogei continentale, unde va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi maxime de 39…43 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Minimele termice vor fi cuprinse între 22 și 25 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
Cod portocaliu
Tot de azi, 26 iulie, ora 10.00 până mâine la ora 10.oo, în Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, în nord-estul Munteniei, sudul Moldovei și nordul Dobrogei continentale va fi val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat, noapte tropicală.
În Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, în nord-estul Munteniei, sudul Moldovei și nordul Dobrogei continentale, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 35 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 18…22 de grade și local vor caracteriza o noapte tropicală.
Cod galben
În același interval de valabilitate, va fi val de căldură persistent și disconfort termic ridicat.
Valul de căldură se va extinde în nordul Crișanei, Maramureș, nord-estul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei și pe litoral. Va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Maximele se vor încadra între 33 și 36 de grade, iar minimele în general între 17 și 20 grade.
Notă: Duminică și luni valul de căldură se va restrânge treptat spre sudul și estul țării.