Ieri au fost reținuți de polițiștii constănțeni doi indivizi bănuiți că au furat dintr-un hotel din Eforie. Aceștia au fost depistați în doar 5 minute.
La data de 20 august, polițiștii Poliției orașului Eforie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați, de 32, respectiv 35 de ani.
Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, în noaptea de 19 spre 20 august, în jurul orei 00.00, bărbații ar fi pătruns într-un hotel din orașul Eforie și ar fi sustras, din biroul administratorului, 2.200 de lei și 2 ceasuri.
Ulterior, ar fi părăsit locul faptei.
”În jurul orei 00.05, doi polițiști care patrulau în zonă i-au observat pe cei doi bărbați, care, la vederea patrulei, au încercat să fugă. Polițiștii au procedat la interceptarea acestora. Asupra bărbaților au fost descoperite bunurile sustrase, care au fost restituite persoanei vătămate.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, 21 august, vor fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.