Lucrările în cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa 1, Valu lui Traian“ se află în plină desfășurare, stadiul fizic fiind, în prezent, de aproximativ 30%. Acestea au fost demarate pe 14 ianuarie a.c., după emiterea ordinului de începere a lucrărilor de execuție.
În prezent, se execută lucrări la liniile 1-32 din Grupa Așteptare și liniile 5-8 din Stația Valu lui Traian, precum și la terasamente, linii și podețe. De asemenea, au fost montate două linii în stația Valu lui Traian și suprastructura CF pe 9 linii, s-au executat forajele și au fost turnați piloții pentru sistemul de iluminare al Grupei Aşteptare.
Proiectul vizează, între altele, modernizarea infrastructurii și suprastructurii în stația Valu lui Traian și în Grupa de așteptare; realizarea/modernizarea instalațiilor de electrificare (25 kV) pe toată lungimea tronsonului, prin electrificarea liniilor 5 ÷ 8 din Stația Valu lui Traian, a celor 32 linii din Grupa de Așteptare, precum și a liniilor de legătură; proiectarea și execuția unei diagonale pentru a putea menține trecerea la nivel, aflată între Grupa Stației și Grupa de Așteptare; mărirea capacității de tranzit; crearea premiselor pentru implementarea etapei a 2-a a programului de modernizare a infrastructurii feroviare în Portul Constanța.
Durata de prestare a serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor va fi de 30 de luni de la ordinul administrativ de începere, iar durata estimată de implementare a contractului de servicii este de 126 de luni.
”Valoarea estimată pentru achiziția Proiectării și Execuției lucrărilor aferente obiectivului de investiții Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa 1, Valu lui Traian este: 372.633.458,30 lei fără TVA.
Sursa de finanţare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, Connecting Europe Facility (CEF) – CEF-T-2022-MILMOB, de la Bugetul de Stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” – S.A, precum și din alte surse legal constituite.”, au precizat reprezentanții Compartimentului Mass Media.