Conecteaza-te cu noi
SEAS

Politica

Guvernul a aprobat cuantumul burselor pentru elevi. Vezi care sunt acestea

Published

on

Guvernul a aprobat, astăzi, în ședință, Metodologia-cadru de acordare a burselor din învățământul preuniversitar de stat, cu excepția elevilor din învățământul liceal militar.

Potrivit actului normativ, vor fi acordate patru tipuri de burse:

  • Burse de merit. Acestea sunt în valoare de 450 lei/lună și se acordă unui procent de până la 15% din efectivul fiecărei clase de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu o medie generală de cel puțin 9,00. Se acordă și pentru performanțe la olimpiade și concursuri școlare naționale/internaționale. Nu sunt condiționate de depunerea unei cereri.
  • Burse sociale. Sunt în cuantum de 300 lei/lună și se acordă elevilor din medii socio-economice dezavantajate, grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale, având ca scop sprijinul și prevenirea abandonului școlar. Se acordă la cerere, în funcție de situația materială, socială sau medicală a familiei. Criteriile includ venit net lunar pe membru de familie sub salariul minim net pe economie, statutul de orfan, afecțiuni medicale oncologice sau cronice, elevi din familii monoparentale, etc.. Se solicită anual, în primele 25 de zile calendaristice ale anului școlar.
  • Burse tehnologice. Sunt tot de 300 lei/lună și sunt destinate elevilor din învățământul profesional și tehnologic, în scopul de a-i stimula. Se acordă elevilor care promovează toate disciplinele cu calificativul “foarte bine” și au obținut media 10 la purtare în anul școlar anterior.
  • Burse pentru mame minore – în cuantum de 700 lei/lună, Pentru elevele-mame minore înscrise în învățământul preuniversitar, pentru a preveni abandonul școlar.

Plata burselor se face lunar, de către unitățile de învățământ, până la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, cu excepția lunii septembrie, care se plătește în octombrie.

Bursele pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat sunt suportate din bugetul Ministerului Educației și Cercetării. Pentru anul 2025, suma necesară pentru acordarea burselor este estimată la peste 4 miliarde lei.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions