Gestionarea corectă a deșeurilor reprezintă o prioritate pentru un mediu sănătos și, în același timp, o obligație pentu toți factorii implicați, persoane fizice și juridice.
La controlul efectuat de comisarii Gărzii de Mediu pe raza municipiului Mangalia s-a constatat gestionarea defectuoasă a deșeurilor, acestea fiind abandonate în aer liber și în mod dezorganizat pe o suprafață din intravilanul orașului.
”În consecință, a fost aplicată sancțiune contravențională cu amendă în cuantum de 50.000 lei, conform prevederilor OUG nr. 105/2005 privind protecția mediului cu modificările și completările ulterioare, fiind impuse măsuri de igienizare cu termene scurte de realizare.”, au precizat reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța.