Nicușor Dan este de părere că, pentru campania prezidențială a lui Călin Georgescu din noiembrie 2024, s-au cheltuit peste 20 de milioane de euro, sumă mult mai mare decât estimările oficiale ale autorităților, care vorbesc despre o susținere de 1 milion de euro de la afaceristul Bogdan Peșchir. Mai mult, președintele vorbește despre o rețea de oameni din „corupția românească a anilor 1990-2000” care ar fi finanțat campania suveranistului.
Nicușor Dan face noi dezvăluiri din dosarul lui Călin Georgescu și prezintă stadiul cercetărilor privind finanțarea campaniei sale prezidențiale. Președintele României transmite două mesaje puternice, acela că s-ar fi cheltuit aproximativ 20 de milioane de euro pentru campania suveranistului, finanțarea provenind de la „oameni din corupția românească a anilor 1990-2000”.
Ilegal, 20 de milioane de euro – acuzația președintelui
Nicușor Dan a vorbit în interviul pe care l-a susținut marți la Euronews despre interferența rusească în alegerile din România, arătând că anumite dovezi în acest sens nu pot fi prezentate pentru că ar deconspira anumiți oameni.
„Sunt chestiuni care, tot timpul dau exemplul ăsta, cu raportul Marii Britanii pe patru celule de interferență în Europa, care au fost dezvăluite patru ani, șase ani, șapte-opt ani mai târziu. Sunt niște măsuri contraoperative care și ele necesită expunerea unor oameni, este o chestiune de informații, iar lucrurile astea se întind în timp. Noi avem modul de operare, în momentul de față, nu avem, pe niște lucruri pe care le bănuim, dovada cu cine a fost, cine a plătit, dar pentru unde suntem în momentul de față, sunt trei componente”, transmite președintele.
Apoi, Nicușor Dan a spus că intuiește că finanțarea lui Călin Georgescu în campania prezidențială nu ar fi fost numai cea de 1 milion de euro de la Bogdan Peșchir, ci chiar de 20 de milioane de euro, pe baza estimărilor consultanților politici cu care a discutat.
„Una de interferență rusă pe rețele sociale, și aici dosarul cu care a venit Parchetul General este consistent, în sensul că acolo sunt date site-uri și sunt date metode de promovare ale acestor site-uri care se duc în Rusia, dar nu la toate site-urile și la toate metodele lor de promovare, ci sunt doar câteva. După aceea avem pe partea de finanțare acea dovadă cu domnul Peșchir care a plătit un milion de euro, noi bănuim că au fost 20 de milioane de euro, asta este estimarea. Aici este o intuiție, ce e cert este un milion, intuiția este de 20 de milioane, asta este estimarea pe care mi-au dat-o mie toți oamenii din consultanță politică care au făcut tipul acesta de campanii”, arată Nicușor Dan.