Pentru două zile (vineri, 3 octombrie și sâmbătă, respectiv 4 octombrie), Cazinoul din Constanța va fi gazda unei expoziții organizată de Galeriile Artmark care va cuprinde o selecție de lucrări valoroase semnate de artiști români celebri.
Printre lucrările expuse la Cazino se regăsește și lucrarea-vedetă „Cap de copil (Copilul lui Grămadă)” de Nicolae Grigorescu — care reprezintă o temă mai puțin cunoscută în creația maestrului, dar cu un impact emoțional puternic, ce atrage atenția asupra bogăției și varietății operei sale. Printre artiștii care „călătoresc” pentru expoziția extraordinară de la Constanța îi mai amintim pe Ion Țuculescu, Theodor Pallady, Ștefan Câlția, Adrian Ghenie, Ștefan Luchian, Camil Ressu, Sabin Bălașa, Nicolae Dărăscu ori Samuel Mützner.
Expoziția va fi găzduită la parterul clădirii, în sala situată în stânga recepției.
Sâmbătă, intrarea este liberă, între orele 10:00 – 15:00.