În această după-amiază, 6 octombrie, Detașamentul de pompieri Slobozia a fost solicitat să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident rutier, în localitatea Andrășești, în care au fost implicate două autoturisme.
De urgență la locul evenimentului au fost alocate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora au acționat și patru echipaje ale SAJ Ialomița și elicopterul SMURD.
În urma impactului au rezultat trei victime conștiente, cooperante, însă două încarcerate. Acestea au fost extrase dintre fiarele contorsionate ale autoturismului și predate echipajelor medicale.
”După evaluare și monitorizare, o victimă a fost transportată la o unitate spitalicească din municipiul București, iar celelalte două la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, pentru investigații medicale.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al ISU Ialomița.