Conecteaza-te cu noi
Polaris

Actual

Abu Dhabi Ports din Emiratele Arabe Unite intenționează să deruleze investiții în Portul Constanța

Published

on

intalnire apc

Ieri, în Portul Constanța a avut loc vizita directorului regional al companiei Abu Dhabi Ports din Emiratele Arabe Unite, care și-a manifestat interesul pentru derularea unor investiții. Abdulaziz Zayed AlShamsi, însoțit de echipa sa tehnică a fost pe teren și a văzut zone cu potențial de investiții.

Întâlnirea din Portul Constanța a avut loc urmare a vizitei ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, în Emiratele Arabe Unite, efectuată luna trecută la invitația Abu Dhabi Ports Group.

Ieri au avut loc discuții la sediul Administrației Porturilor Maritime, unde directorul general Mihai Teodorescu a prezentat cele mai recente investiții, precum și planurile de dezvoltare ale portului Constanța.

”Reprezentanții Abu Dhabi Ports Group și-au manifestat interesul pentru derularea unor investiții în Portul Constanța, un accent important fiind pus pe dezvoltarea unor proiecte în zona molurilor 3 și 4. Totodată, s-a schițat un parteneriat pentru creșterea traficului de mărfuri.

După discuții, delegația, însoțită de reprezentanții CN APM SA, a vizitat pe teren zone cu potențial de investiții din portul Constanța.”, au precizat reprezentanții APM Constanța.

Vizita se înscrie în măsurile stabilite de România și Emiratele Arabe Unite pentru dezvoltarea colaborării în domeniul transportului și infrastructurii maritime dintre cele două țări.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions