Conecteaza-te cu noi
Polaris

Politica

Salariul minim a fost înghețat. Sindicatele acuză Guvernul de “sărăcire programată” și avertizează asupra unui posibil infringement

Published

on

Decizia Guvernului de a îngheța salariul minim în 2026 provoacă un val de revoltă în rândul sindicatelor. Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) acuză Executivul condus de Ilie Bolojan de „nedreptate socială”, „incompetență economică” și „sfidare a legislației europene”.

Potrivit FNSA, România riscă să fie sancționată la Bruxelles pentru încălcarea Directivei privind salariul minim adecvat – act legislativ adoptat la nivel european și deja transpus în legislația națională în februarie 2025. Documentul obligă toate statele membre să asigure corelarea salariului minim cu evoluția economică și cu costul real al vieții.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions