Conecteaza-te cu noi
Polaris

Societate

Ca urmare a unei avarii majore la magistrala DN 800, orașul Năvodari rămâne temporar fără apă potabilă

Published

on

Pentru remedierea unei avarii la magistrala cu diametrul de 800 mm, din orașul Năvodari, RAJA SA este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile începând de astăzi, 21 octombrie, ora 12,00, până în cursul nopții, ora 2.00.

Încă de la primele ore ale dimineții, echipele de intervenție au încercat să remedieze avaria de pe strada Corbului, cu conducta în presiune, dar din cauza debitului mare de apă acest lucru nu a fost posibil.

Având în vedere numărul mare de utilizatori alimentați din acest sistem, s-a încercat, într-o primă fază, realizarea reparației prin montarea unui colier de etanșare. Pentru executarea acestor lucrări preliminare, a fost întreruptă furnizarea apei către consumatorii de pe străzile Constanței, Nuferilor, Tractorului, Recoltei și Plopilor, cu adiacentele. În timpul operațiunilor, ca urmare a vechimii conductei (peste 60 de ani) și a stării avansate de uzură, tronsonul afectat a cedat suplimentar, ceea ce impune demontarea segmentului compromis și înlocuirea acestuia.

Pentru efectuarea lucrărilor de sudură, s-a impus sistarea furnizării totale de apă pe magistrala avariată.

”În această situație, am fost nevoiți să oprim furnizarea de apă în tot orașul Năvodari.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate, precum turbiditate sau culoare, motiv pentru care este indicată utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire.”, au precizat reprezentanții Biroului de Comunicare al RAJA S.A..

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions