Conecteaza-te cu noi
Polaris

Actual

Percheziții în Cumpăna la domiciliile a trei bărbați, bănuiți că ar fi fost implicați într-o bătaie ce a avut loc într-o parcare

Published

on

perchezitii cumpana

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Postul de Poliție Cumpăna, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat 3 percheziții domiciliare.

Perchezițiile au avut loc în comuna Cumpăna, la locuințele a trei bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Astfel, la data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 19.00, împreună cu alte zece persoane, aceștia ar fi fost implicați într-o agresiune fizică ce ar fi avut loc într-o parcare de pe șoseaua Constanței din comuna Cumpăna.

În urma efectuării perchezițiilor au fost descoperite și ridicate mai multe obiecte contondente și arme albe.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul poliției, în vederea audierii.

În cauză cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

La percheziții au participat și polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Investigații Criminale, Serviciului Municipal de Ordine și Siguranță Publică și Serviciului Criminalistic.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions