Conecteaza-te cu noi
Polaris

Actual

Trafic rutier deviat între Constanța și Tulcea, în intervalul 17 noiembrie-5 decembrie. Vezi rutele ocolitoare

Published

on

trafic deviat tulcea

SRCF Constanța modernizează trecerea la nivel de pe E87, iar circulația rutieră se va desfășura pe rute ocolitoare.

Pentru creșterea siguranței feroviare și rutiere, Compania Națională de Căi Ferate – CFR SA, prin SRCF Constanța, demarează lucrările de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată situată la km 107+349, pe linia CF 812 Medgidia – Tulcea, între stațiile Babadag și Cataloi. Această trecere intersectează drumul european E87, pe teritoriul județului Tulcea.

Trecerea la nivel este în prezent echipată cu o instalație de semnalizare automată a apropierii trenurilor (SAT), fără bariere, și amenajată cu dale de beton care prezintă defecțiuni structurale. Starea tehnică actuală afectează atât traficul rutier crescut, prin creșterea timpilor de așteptare, cât și traficul feroviar, prin necesitatea frecventelor intervenții de întreținere.

Prin proiectul „Modernizare treceri la nivel cu calea ferată pe raza SRCF Constanța – LOT 3“, vor fi executate lucrări de proiectare și execuție care vizează refacerea completă a trecerii și implementarea unor sisteme moderne de siguranță.

Lucrările prevăzute includ:

  • Refacerea trecerii la nivel cu dale elastice din cauciuc agrementate AFER;
  • Racordarea trecerii la drumul european E87;
  • Lucrări la liniile de cale ferată și la sistemul de drenaj al apelor;
  • Montarea unei instalații de semnalizare BAT tip U-75, cu semi-bariere;
  • Implementarea unui sistem de supraveghere video (TVCI) pentru monitorizarea în timp real a trecerii, conectat la stația Babadag;
  • Montarea de semnale luminoase de avertizare rutieră, sirene de alarmă, dulapuri de aparataj antiefracție și surse de rezervă;
  • Înlocuirea elementelor degradate ale suprastructurii căii ferate și consolidarea terasamentului.

Modernizarea trecerii va asigura:

  • Fluidizarea circulației rutiere și feroviare;
  • Creșterea nivelului de siguranță pentru participanții la trafic;
  • Reducerea costurilor de întreținere și a timpilor de așteptare;
  • Crearea condițiilor pentru o exploatare eficientă și sigură a infrastructurii feroviare.

Pe perioada execuției, circulația rutieră între Tulcea și Constanța va fi deviată în perioada 17 noiembrie – 5 decembrie a.c. pentru toate categoriile de autovehicule pe ruta alternativă:

DN22 → DJ229 (Zebil) → DJ222 (Sarichioi) → DJ223A (Enisala – Babadag) → DN22H → DN22.

”Circulația riveranilor și a vehiculelor cu regim de prioritate va fi permisă conform semnalizării rutiere temporare și reglementărilor legale în vigoare.

Lucrările sunt efectuate în pauze de circulație feroviară, sub coordonarea SRCF Constanța, cu respectarea normelor de siguranță și protecție a mediului. Proiectul se înscrie în programul național de modernizare a infrastructurii feroviare și contribuie la creșterea siguranței și eficienței transportului în Dobrogea.”, au precizat reprezentanții Compartimentului Mass Media.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions