Conecteaza-te cu noi
Polaris

Actual

Operațiunea ”Calul Troian”. Zeci de percheziții domiciliare în județele Constanța și Tulcea precum și în Capitală

Published

on

Astăzi, 19 noiembrie 2025, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, în operațiunea intitulată „Calul Troian”,  au pus în aplicare 76 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Constanța și Tulcea și municipiul București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și de mare risc, punerea la dispoziție a unei locuințe pentru consum de droguri, proxenetism, trafic de persoane, trafic de minori, spălare de bani, șantaj, camătă, influențarea declarațiilor, instigare la mărturie mincinoasă, mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, în municipiul Constanța, s-ar fi constituit, pe criterii teritoriale (cartier), o grupare de criminalitate organizată (având peste 30 de membri) în scopul obținerii unor importante beneficii materiale din exploatarea sexuală a mai multor victime, inclusiv minore.

Ulterior, pe fondul unei evoluții numerice dar și financiare, membrii grupării ar fi comis și alte infracțiuni, respectiv cămătărie, șantaj, dar și spălarea banilor, în vederea ascunderii originii ilicite a sumelor obținute din activitatea infracțională.

De asemenea, constituirea și funcționarea grupului infracțional organizat ar fi avut ca scop și procurarea, respectiv vânzarea de substanțe interzise.

Membrii grupului ar fi participat la comiterea unor infracțiuni violente, adesea petrecute în locuri publice.

”Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța.

Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați,  Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Secției de Poliție Port din cadrul Poliției Municipiului Constanța, polițiștilor de frontieră din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră – Garda de Coastă, jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Constanța, Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și specialiștilor Inspectoratului General de Aviație.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions