Avocatul Mirela Doicescu, împreună cu alți patru colegi, au câștigat procesul împotriva autorității publice locale din Constanța privind instituirea taxei de 200 de lei privind utilizarea domeniului public.
„Pronunțarea de astăzi din dosarul 9100/118/2024 confirmă că efortul oamenilor obișnuiți poate schimba decizii administrative nedrepte.
Recursul formulat de noi, cei cinci avocați persoane fizice care am ales să ne asumăm responsabilitatea contestării taxei de 200 RON pentru „ocuparea domeniului public și privat”, aferentă anului 2025, a fost ADMIS.
Câștigasem deja în fața Tribunalului Constanța, care anulase hotărârea pentru motive legate în principal de discriminare. Totuși, am mers mai departe și am cerut completarea motivării, pentru că existau și alte motive serioase de nelegalitate ce trebuiau analizate.
Curtea de Apel ne-a dat dreptate astăzi. A admis recursul nostru, iar motivarea va fi suplimentată. Vom afla detaliile după redactarea hotărârii, însă este clar că au fost reținute și alte vicii ale taxei, nu doar discriminarea.
Această soluție are consecințe directe și pentru anul 2026: proiectul de hotărâre prin care se intenționa extinderea taxei și asupra persoanelor juridice se sprijină pe un fundament legal care se clatină vizibil. În aceste condiții, consilierii locali nu ar trebui să voteze o asemenea taxă pentru 2026.
Este un pas important pentru legalitate, echitate și normalitate administrativă. Astăzi ne bucurăm. Mâine continuăm să apărăm interesul public.
P.S. Merită menționat și faptul că recursul Primăriei Constanța împotriva sentinței Tribunalului Constanța a fost RESPINS. Era, de altfel, greu de susținut un recurs în care autoritatea afirmă că nu poate introduce o taxă de 200 RON pentru persoanele juridice deoarece ar reprezenta o dublă impunere și ar fi nelegală, în timp ce aceeași autoritate a lansat în dezbatere publică un proiect de HCL prin care, începând cu 2026, exact persoanele juridice sunt obligate să plătească această taxă, alături de cei care au deja abonament de parcare pentru Zona 2. Contradicția confirmă lipsa de temei a apărării formulate de Primărie.“, a declarat avocatul Mirela Doicescu.