Conecteaza-te cu noi
Polaris

Administratie

Un teren de 477 mp din inima stațiunii Mamaia, scos la vânzare de Primăria Constanța

Published

on

teren vanzare mamaia

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Municipal din 27 noiembrie 2025, se află proiectul de hotărâre privind aprobarea oportunității de vânzare prin licitație publică a unui teren în suprafață de 477 mp, situat în stațiunea Mamaia, zona Hotel Scandinavia, având număr cadastral 260771 și aparținând domeniului privat al municipiului.

Demersul a fost inițiat ca urmare a solicitării depuse de o persoană juridică interesată de achiziționarea terenului, iar municipalitatea a derulat toate etapele prevăzute de legislația în vigoare privind valorificarea bunurilor din patrimoniul privat al unităților administrativ-teritoriale, informează sursa citată.

Decizia de valorificare este fundamentată pe următoarele elemente:

  • terenul nu permite dezvoltarea unor proiecte publice de amploare;
  • nu se regăsește în Lista proiectelor prioritare ale municipiului;
  • nu este vizat pentru investiții publice finanțate din fonduri europene, naționale sau alte surse;
  • nu este inclus în Registrul Local al Spațiilor Verzi.

Înaintea inițierii procedurii de vânzare, municipalitatea a verificat situația juridică a imobilului, a confirmat inexistența litigiilor și a notificărilor în baza Legii nr. 10/2001, precum și istoricul patrimonial al bunului.

Prețul terenului, ce va fi aprobat ulterior prin hotărâre a Consiliului Local, va reprezenta valoarea cea mai mare dintre:

  • valoarea de inventar a imobilului și
  • prețul de piață, determinat printr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat ANEVAR, selectat conform legislației în domeniul achizițiilor publice.

„Licitația publică este deschisă tuturor persoanelor interesate, fără condiționări sau criterii restrictive de participare. Câștigătorul licitației va prelua toate obligațiile fiscale aferente bunului, în conformitate cu prevederile Codului fiscal.

Totodată, cumpărătorul va avea obligația respectării reglementărilor urbanistice aprobate pentru teren. Eventualele modificări ale funcțiunilor urbanistice se vor putea realiza doar cu acordul vânzătorului și cu respectarea procedurilor legale de avizare și autorizare, conform Legii nr. 50/1991. În cazul unor noi reglementări urbanistice, se va achita către municipiu diferența de preț rezultată din raportul de reevaluare.“, informează Primăria Constanța.

Liderul consilierilor locali ai USR, Cătălin Iacob, spune că aleșii partidului se vor opune acestui proiect de hotărâre.

„Primarul Constanței vrea din nou să vândă teren în Mamaia: acum, 477 mp chiar pe malul lacului Siutghiol, iar proiectul va ajunge la vot în Consiliul Local.

La ședința trecută a încercat să vândă un alt teren în aceeași zonă, dar nu a reușit.

Și nici acum nu vom sta deoparte.

Ne vom opune din nou. Mamaia are nevoie de spații publice, nu de încă o bucată de mal transformată în proprietate privată. Stațiunea trebuie protejată, nu vândută pe bucăți.“, spune Iacob.

vanzare teren mamaia

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions