În noaptea de 5/6 decembrie, un tânăr beat și fără permis de conducere a furat un autoturism parcat pe o stradă din Eforie Sud, a condus pe mai multe străzi, iar apoi s-a proptit într-o altă mașină.
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt, în scop de folosință, conducere sub influența băuturilor alcoolice și conducere fără permis, polițiști din cadrul Poliției orașului Eforie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 20 de ani, suspectat de comiterea faptelor.
”Din cercetări a reieșit faptul că, în noaptea de 5/6 decembrie a.c., cel în cauză ar fi sustras un autoturism, de pe o stradă din localitatea Eforie Sud, pe care l-ar fi condus pe mai multe străzi, după care ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care se afla parcat, rezultând pagube materiale.
Bărbatul a fost identificat, în scurt timp, de către polițiști, iar din verificări a reieșit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
În urma cercetărilor și a administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. În cursul zilei de astăzi, acesta urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive pentru 30 de zile.
Foto: Ilustrativ