Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Constanța, organizează spectacolul artistic „Vocea mea contează”, un eveniment emoționant dedicat copiilor și tinerilor din sistemul de protecție specială.
Evenimentul va avea loc miercuri, 10 decembrie 2025, începând cu ora 12:00 (acces în sală de la ora 11:30), la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța.
Spectacolul este organizat în contextul sărbătorilor de iarnă, o perioadă a speranței, a luminii și a solidarității, și își propune să ofere copiilor și tinerilor beneficiari ai serviciilor DGASPC Constanța un spațiu de exprimare artistică autentică. Prin muzică, dans și momente creative, aceștia își vor face auzită vocea, exprimând emoții, idei și mesaje despre apartenență, identitate și integrare socială.
De asemenea, prin desfășurarea acestui eveniment, DGASPC Constanța marchează Ziua Internațională a Drepturilor Omului, subliniind importanța respectării drepturilor fundamentale ale fiecărei persoane, în special ale copiilor și tinerilor aflați în situații de vulnerabilitate.
Spectacolul „Vocea mea contează” se adresează atât publicului larg, cât și comunității locale, fiind o invitație la empatie, implicare și respect pentru demnitatea umană.
Reprezentanții presei sunt invitați să participe, să relateze și să susțină prin promovare mesajul acestui eveniment dedicat incluziunii și valorilor umane fundamentale.