Conecteaza-te cu noi
Polaris

Administratie

Fostul președinte al CJ Constanța Nicușor Constantinescu scapă definitiv de un nou dosar penal. Faptele s-au prescris

Published

on

Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța Nicușor Constantinescu scapă definitiv de unul din dosarele penale în care era cercetat. Concret, Curtea de Apel Constanța a închis vineri, 12 decembrie 2025, dosarul privind cadastrarea drumurilor județene și comunale din județul Constanța, în care a fost trimis în judecată acum 9 ani: în noiembrie 2016.

Instanța a încetat procesul penal pornit în dosar față de Nicușor Constantinescu, și Titi Cenușă, fostul arhitect șef al CJC, dar și de Ioan Ichim, fost administrator al unei societăți comerciale.

Curtea de Apel a decis obligarea însă lui Ichim, în solidar cu ceilalți doi inculpați, către partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța, la plata sumei de 11.604.531 lei, în loc de suma de 11.621.345 lei, inculpații Nicușor Constantinescu și Titi Cenușă rămânând obligați, în solidar, până la concurența sumei totale de 11.621.345 lei.

dosar nicusr constantinescu

Procesul a început în anul 2016

Reamintim că la data de 25 noiembrie 2016, procurorii DNA Constanța i-au trimis în judecată pe Nicușor Constantinescu (președinte al Consiliului Județean Constanța), Titi Cenușă (arhitect șef) și Ioan Ichim (administrator firmă) pentru abuz în serviciu cu consecințe grave. Constantinescu și Cenușă sunt acuzați că au favorizat, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, atribuirea preferențială a unor lucrări de cadastrare a drumurilor către firma lui Ichim, fraudând bugetul județului cu 11.621.345,49 lei prin plăți directe și indirecte (prin intermediul a 45 de comune). O parte din sumă (2.511.410 lei) a fost pentru lucrări aparent efectuate, restul fiind pentru lucrări fictive.

În perioada iulie 2007 – aprilie 2013, inculpații Constantinescu Nicușor-Daniel și Cenușă Titi și-au încălcat atribuțiile de serviciu, în contextul derulării Acordului de asociere în vederea participării la procedura de achiziție publică „Documentație cadastrală și înscriere în cartea funciară a rețelei de drumuri publice de interes local din județul Constanța și realizarea soluțiilor geospațiale pentru gestiunea căilor de transport rutiere”.

Aceștia au coordonat acțiunile astfel încât să fie atribuite, în mod preferențial, lucrările de cadastrare a drumurilor județene și comunale din județul Constanța către o societate controlată de omul de afaceri Ichim Ioan, precum și cu fraudarea bugetului județului Constanța.
Frauda în dauna bugetului județului Constanța s-a realizat prin efectuarea, de către președintele Consiliului Județean, în mod coordonat, a unor plăți nelegale în valoare totală de 11.621.345,49 lei, o parte fiind efectuate direct în contul firmei administrate de inculpatul Ichim Ioan (pentru lucrări de cadastrare a drumurilor județene).
Restul plăților au fost făcute din bugetul Consiliului Județean Constanța în mod indirect, prin alocări bugetare către un număr de 45 de comune, care la rândul lor, au procedat la virarea sumelor de bani în contul aceleiași societăți comerciale (pentru lucrări de cadastrare a drumurilor comunale).

45 de primari ai următoarelor comune au fost audiați: Adamclisi, Amzacea, Albești, Aliman, Băneasa, Bărăganu, Castelu, Cerchezu, Chirnogeni, Ciocârlia, Cobadin, Comana, Crucea, Cuza Vodă, Dobromir, Dumbrăveni, Fântânele, Gârliciu, Ghindărești, Horia, Istria, Ion Corvin, Independența, Lipnița, Mircea Vodă, Mihai Viteazu, Mereni, Murfatlar, Negru Vodă, Nicolae Bălcescu, Oltina, Ostrov, Pantelimon, Pecineaga, Peștera, Poarta Albă, Rasova, Săcele, Saraiu, Seimeni, Silistea, Târgușor, Topalu, Topraisar, Tortoman.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions