Meteorologii au informat că în zilele următoare vremea va schimba în țara noastră, în special în perioada Crăciunului.
În intervalul 24 decembrie ora 8 – 25 decembrie ora 8.oo, în mare parte din țara noastră va ploua.
În Moldova și zona de munte precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă, cu grosimi mai mari în zona Carpaților Meridionali și de Curbură unde sunt estimate și cantități de apă moderate (15…20 l/mp).
În restul teritoriului va ploua, dar treptat, spre seara de Ajun, dar mai ales în cursul nopții de 24/25 decembrie, parțial în Transilvania, Muntenia, Oltenia și în Dobrogea continentală, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.
În prima zi de Crăciun, 25 decembrie, precipitațiile de vor strângere.
Ameliorarea va continua și în a doua zi de Crăciun, 26 decembrie, când pe fondul presiunii atmosferice de la sol din ce în ce mai ridicate, vremea va deveni frumoasă ca aspect.
Însă, în toate aceste zile, regimul termic va evolua diferit, în est și sud temperaturile vor fi în scădere.
Un fenomen meteorologic de luat în calcul, vor fi intensificările de vânt care vor apărea pe parcursul zilei de 24 decembrie și vor continua până în seara zilei de 25 decembrie, la viteze în general de 45…50 km/h din regiunile sudice și sud-estice, ca urmare a pătrunderii de aer polar pericarpatic, astfel încât în sudul Moldovei, parțial în Oltenia și Muntenia vor fi posibile ninsori viscolite.
În noaptea de 24/25 decembrie ploaia se va transforma treptat în ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări (rafale în general de 45…50 km/h) în a doua parte a intervalului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimă va fi de -2…-1 grad. Joi, 25 decembrie vremea va deveni rece pentru această dată. În cursul zilei cerul va fi noros și în primele ore ale intervalului este posibil să ningă slab, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -1 grad, iar cea minimă va fi de -6…-4 grade.