114 agenți de poliție, absolvenţi ai Școlilor de Agenți de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina și “Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca, promoția ianuarie 2026, au fost încadrați la IPJ Constanța. Aceștia au depus deja jurământul de credință.
În funcție de mediile obținute și de specializarea urmată în școala de poliție, proaspeții absolvenți au fost repartizați pe funcțiile vacante disponibile, avându-se în vedere situația operativă înregistrată, precum și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.
Astfel, agenții de poliție urmează să-şi desfăşoare activitatea în structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, transporturi, criminalistică, arest și cazier.
În perioada următoare, aceștia vor parcurge etapa de tutelă profesională, beneficiind de mentoratul colegilor cu experiență, pentru o integrare optimă în dinamica activităților specifice comunității constănțene.
”Conducerea I.P.J. Constanța le urează succes în misiunile ce vor urma și îi îndeamnă la o conduită ireproșabilă în exercitarea atribuțiilor de serviciu.”, au precizat reprezentații Biroului de presă al IPJ Constanța.