Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, a reacționat după ce Primăria comunei Lumina a anunțat că intenționează să amenajeze un depozit de deșeuri la granița dintre cele două UAT-uri.
Reacția edilului din Năvodari vine după Primăria Lumina i-a informat pe cetățeni că organizează o dezbatere publică joi, 29.01.2026, ora 14:00, la Căminul Cultural din comuna Lumina, pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea inițierii documentației de urbanism – Plan Urbanistic Zonal (PUZ): introducerea în intravilan a parcelei A826/108 și dezvoltarea unui depozit de deșeuri nepericuloase.
În replică, primarul din Năvodari, Florin Chelaru, spune că va folosi toate căile legale pentru ca acest proiect atât de dăunător să NU devină realitate.
„Mă voi lupta pentru ca lângă Năvodari să nu se construiască nicio groapă de gunoi. Am aflat cu indignare despre intenția amenajării unei gropi de gunoi la limita orașului nostru, în localitatea Lumina – un proiect care ar afecta direct calitatea vieții năvodărenilor și ar lovi nedrept în mediul economic local.
Ca primar nu voi accepta ca sănătatea oamenilor, dezvoltarea orașului și munca agenților economici din Năvodari să fie puse în pericol de decizii luate peste capul comunității noastre.
Mă voi prezenta personal la dezbaterea publică de la Lumina pentru a exprima ferm și fără echivoc opoziția orașului Năvodari față de acest proiect.
De asemenea, voi folosi toate căile legale pentru ca acest proiect atât de dăunător să NU devină realitate.“, spune edilul din Năvodari.