Un individ a tâlhărit 3 adolescenți și un minor în cartierul Tomis Nord din municipiul Constanța.
Urmare a cercetărilor în 4 dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, în formă continuată, polițiștii Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 35 de ani, suspectat de comiterea faptelor.
Astfel, în perioada 26-27 ianuarie a.c., bărbatul ar fi acostat 2 minori, de 11, respectiv 17 ani, iar prin amenințări cu acte de violență, le-ar fi sustras telefoanele mobile.
De asemenea, în aceeași perioadă, cel în cauză ar fi abordat alte 2 persoane, de 18 ani, cărora, prin amenințarea cu acte de violență, le-ar fi solicitat bunurile pe care aceștia le aveau asupra lor, ulterior fugind fără a sustrage vreun obiect.
”Imediat după comiterea faptelor, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au demarat cercetările, iar în scurt timp de la săvârșirea ultimei infracțiuni, bărbatul a fost depistat de polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Ordine și Siguranță Publică și ai Secției 4.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, bărbatul urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.