Consilierii județeni s-au reunit astăzi, 29 ianuarie 2026, în prima ședință ordinară din acest an, pentru a dezbate și vota o serie de proiecte importante ce vizează domenii precum sănătatea, infrastructura, dezvoltarea economică, serviciile sociale, precum și alte aspecte de interes județean.
Printre punctele aprobate se numără și cel referitor la documentația și indicatorii tehnico-economici, faza SF/DALI, aferenți proiectului „Reabilitarea si modernizarea drumului județean DJ391 Tronsonul Mangalia – Albești – Negru Voda”
„Proiectul vizează creșterea siguranței rutiere și îmbunătățirea infrastructurii pe cei 32 de kilometri ai tronsonului, prin realizarea de lucrări de artă noi, modernizarea elementelor rutiere și amenajarea stațiilor de transport public, inclusiv pentru autobuze electrice. Sunt prevăzute, printre altele, intervenții asupra podurilor, podețelor și sensurilor giratorii.
Proiectul își propune să crească siguranța rutieră și să îmbunătățească calitatea drumului pe cei 32 de kilometri ai tronsonului vizat și include realizarea de lucrări de artă noi, amenajarea stațiilor de transport public pe traseu – inclusiv o stație de încărcare pentru autobuze electrice – precum și implementarea unor măsuri specifice de siguranță rutieră. De asemenea, sunt prevăzute lucrări de construire, modernizare și reabilitare a sensurilor giratorii, podurilor și podețelor, pasajelor rutiere și pasarelelor pietonale, precum și realizarea acceselor la proprietăți aflate în domeniul public.
Indicatorii tehnico-economici redau o valoare totală a obiectivului de investiții, inclusiv TVA, de 200.845.335,10 lei, dintre care 129.012.516,36 lei reprezintă lucrările de construcții și montaj (C+M), cu TVA. Proiectul va fi finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027, Obiectiv de politică 3 – „O Europă mai conectată prin creșterea mobilității”.“, informează CJC.