Primăria Năvodari informează cetățenii că deșeurile voluminoase pot fi colectate, cu titlu gratuit, de către operatorul de salubritate Polaris Mediu, în baza unei programări prealabile.
Persoanele interesate pot suna la numărul de telefon: 0733 102 899 (de luni până vineri, în intervalul orar 08:00–16:00) sau se pot prezenta direct la centrul de colectare situat pe strada Uzinei nr.2.
Se colectează:
- Mobilier vechi deteriorat (canapele, dulapuri, rafturi, scaune etc.);
- Saltele;
- Uși;
- Mochete;
- Calorifere.
NU se colectează:
- Deșeuri rezultate din construcții sau demolări;
- Deșeuri de echipamente electrice și electronice;
- Deșeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal, sticlă).
„Măsura are scopul de a evita depozitarea sau abandonarea deșeurilor voluminoase la ghenele de gunoi sau în proximitatea acestora.
Depozitarea sau abandonarea deșeurilor voluminoase pe domeniul public constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 500 de lei – 1.500 de lei, conform legislației în vigoare.“, informează Primăria Năvodari.