Organizația Județeană PSD Constanța s-a întrunit în ședință pentru a dezbate mai multe puncte, printre care intenția lui Ion Dumitrache (cercetat penal) de a se întoarce în partid și sancționarea primarului comunei Agigea, Măricel Cârjaliu.
Ședința a fost una tensionată.
Potrivit unui comunicatul, Biroul Permanent Județean al PSD Constanța s-a întrunit în data de 6 februarie 2026, în cadrul unei ședințe statutare convocate de președintele interimar, în vederea punerii în aplicare a hotărârilor adoptate de Consiliul Politic Național.
În cadrul ședinței au fost prezentate și susținute hotărârile Consiliului Politic Național privind vacantarea funcției de președinte al organizației județene, numirea președintelui interimar și stabilirea cadrului de organizare a alegerilor interne, conform calendarului adoptat la nivel național.
“Decizia privind organizarea alegerilor interne până la data de 30 iunie 2026 a fost discutată și asumată în cadrul BPJ, în deplin acord cu prevederile statutare și cu principiul organizării acestor alegeri „de jos în sus”.”, notează PSD Constanța într-un comunicat.
În ședință s-a luat în discuție și o eventuală întoarcere în partid a lui Ion Dumitrache, care s-a autosuspendat că urmare a dosarului penal în care este cercetat. Potrivit surselor noastre, ideea reîntoarcerii în partid a lui Dumitrache nu este văzută cu ochi buni de toată lumea.
“Referitor la situația domnului Ion Dumitrache menționată în mass medie, solicitarea de revenire din autosuspendare a fost analizată în prezența acestuia și ascultând punctul său de vedere în fața membrilor Biroului Permanent Județean. Având în vedere existența unor neclarități privind efectele autosuspendării din toate funcțiile de conducere și condițiile revenirii, Organizația Județeană a transmis o solicitare oficială către Secretariatul General al PSD pentru clarificare statutară, în vederea aplicării unitare a prevederilor Statutului.”, notează PSD Constanța.
În ședință s-a mai luat în discuție și sancționarea primarului comunei Agigea, Maricel Cârjaliu.
“În ceea ce privește situația domnului Cristian-Maricel Cîrjaliu, Biroul Permanent Județean a analizat aspectele sesizate și, în urma votului, a dispus aplicarea sancțiunii de avertisment, pentru încălcarea obligațiilor ce revin unui membru PSD, conform Statutului partidului.
Organizația Județeană PSD Constanța neagă informațiile eronate apărute în spațiul public și subliniază că toate deciziile adoptate au respectat cadrul statutar și procedural.
PSD Constanța are, în următoarele luni, drept obiectiv organizarea corectă a alegerilor interne și consolidarea organizației.”, mai spune PSD Constanța în comunicat.