Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că România nu este în criză economică, și susține că totul depinde de unghiul din care abordăm problema. Practic, spune Nazare, creșterea economică pe care o are România e bazată pe investiții și nu pe consum, așa cum era până acum.
România are creștere economică
“România menține o creștere de 0,6% în 2025 şi reintră pe drumul cel bun, în ciuda iresponsabilității bugetare din ultimii ani. Românii au nevoie de echilibru şi de fapte concrete, nu de alarme false. Am analizat cu atenție datele publicate azi de INS şi monitorizăm constant diferitele unghiuri în care acestea apar interpretate în spațiul public. Ce arată de fapt datele? O ajustare conjuncturală, în contextul deficitului istoric și al măsurilor luate anul trecut şi o creştere reală a economiei României. O creştere mică, dar reală – iar acesta este adevăratul mesaj pentru români, nu alarme false rostogolite în spațiul public, fără o completă analiză a datelor şi a contextului. Cu o dinamică pozitivă a PIB-ului, de 0,6%, foarte apropiată de cea din 2024 (0,9%), în ciuda contextului dificil traversat anul trecut – este clar că economia României continuă să crească. Iar acest lucru, aşa cum am mai spus, este meritul unui management eficientizat al banilor publici şi al mediului de afaceri onest, care a continuat să facă performanță chiar şi în condiții de stres”.
Economia va crește și în 2026
“Mai mult decât atât, economia României va crește şi în 2026 – cu cel puțin 1%. Aceasta este atât prognoza noastră, cât şi a marilor instituții internaționale – FMI, Banca Mondială sau Comisia Europeană. Este momentul să avem şi noi mai multă încredere în România – din interior -, cu atât mai mult cu cât marii parteneri internaționali o fac deja. Există, pe de altă parte, o încetinire temporară reală între două trimestre ale anului trecut, de aprox. –0,1% în trimestrul al treilea şi -1,9% în ultimul trimestru, fenomen corelat cu ajustări fireşti: companii care au vândut stocuri, consum mai prudent, corecții după ani de creștere accelerată pe consum”.
România nu e în criză
“Dar România nu este într-o criză economică. Definiția statistică publicată azi descrie două trimestre consecutive de scădere a PIB-ului ajustat sezonier şi nu este un verdict asupra economiei. O recesiune reală presupune deteriorare generalizată – șomaj în creștere accelerată, scădere puternică a producției, prăbușire a investițiilor. Iar datele actuale nu indică un asemenea tablou. Economia încetinește, dar nu se contractă”.
“Astfel, față de informațiile alarmiste propagate cu atâta uşurință în spațiul public, trebuie să subliniem că România este departe de cele mai pesimiste dintre scenarii. Toate datele prezentate azi sunt efectul asumat unei reglări firești a economiei, prin măsuri responsabile impuse de contextul unei lungi perioade de derapaje bugetare. În 2024, anumite episoade de creștere economică au fost obținute în paralel cu o deteriorare accentuată a echilibrelor bugetare, prin măsuri cu impact fiscal ridicat. Această stimulare artificială nu era sustenabilă și a generat presiuni suplimentare asupra finanțelor publice. De altfel, datele INS indică scăderi ale PIB și în primele două trimestre din 2024, cu -0,4% și cu -0,4%, față de trimestrele anterioare. Am traversat cu toții un an de corecții necesare, iar alternativa foarte clară la măsurile adoptate ar fi fost, cu adevărat, un scenariu pesimist: România ar fi putut pierde miliarde de euro, ceea ce ar fi însemnat imposibilitatea de a plăti salarii, pensii sau mii de oameni care ar fi rămas fără joburi. Am evitat în mod evident acest scenariu, stabilizând finanțele publice, menținând ratingul de țară, protejând fondurile europene și am creat bazele unei creșteri sănătoase, bazate pe investiții – nu pe datorie și consum excesiv.”
Ce spun datele INS
Economia României a intrat în recesiune tehnică la finalul anului 2025, după două trimestre consecutive de scădere a Produsului Intern Brut (PIB) față de trimestrele anterioare, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică INS.
INS arată că, în trimestrul IV 2025, comparativ cu trimestrul III 2025, PIB a scăzut cu 1,9% în termeni reali, pe seria ajustată sezonier.
Este al doilea trimestru consecutiv de scădere, după ce și în trimestrul III produsul intern brut a scăzut față de trimestrul II cu 0,1%.
Recesiunea tehnică este definită ca scăderea PIB în termeni reali timp de două trimestre consecutive față de perioadele imediat anterioare.
Comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2024, Produsul intern brut, în trimestrul IV 2025, a înregistrat o creştere cu 0,1%.
În anul 2025, comparativ cu anul 2024, Produsul intern brut s-a majorat cu 0,6%, notează INS.
INS precizează că a revizuit estimările privind evoluția PIB din primele trei trimestre ale anului trecut.
„Ca urmare a revizuirii seriei brute a PIB-ului trimestrial prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2025 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul III 2025, publicată în comunicatul de presă nr. 6 din 9 ianuarie 2026, astfel:
rezultatele trimestrului I 2025, comparativ cu trimestrul IV 2024, au fost revizuite de la 100,1% la 99,4% ;
rezultatele trimestrului II 2025, comparativ cu trimestrul I 2025, au fost revizuite de la 101,1% la 101,0% ;
rezultatele trimestrului III 2025, comparativ cu trimestrul II 2025 au fost revizuite de la 99,8% la 99,9%”
De interes este și:
România intră în recesiune tehnică. Prima reacție a premierului Bolojan