Conecteaza-te cu noi

Administratie

Încă o grădiniță din Constanța intră în reabilitare. Investiție de peste 17 milioane de lei

Published

on

gradinita constanta

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 57, Constanța”.

„Modernizăm nu doar ziduri, ci creăm un mediu în care cei mici să poată crește și să învețe în siguranță, folosind resurse energetice sustenabile și tehnologii de ultimă oră”, a declarat primarul Vergil Chițac.

Contractul de finanțare a fost încheiat între Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est (ADR SE), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Est 2021–2027, și Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Constanța, în calitate de beneficiar.

Valoarea totală a investiției este de 17.205.431,83 lei. Lucrările se vor desfășura pe o perioadă de 25 de luni, termenul estimat pentru finalizare fiind 23 ianuarie 2028.

Principalele intervenții prevăzute sunt:

  • Reabilitare structurală – consolidarea clădirii pentru asigurarea siguranței copiilor și a personalului didactic;
  • Eficiență energetică – implementarea unor soluții moderne de izolare (vată minerală și polistiren), montarea de tâmplărie din lemn stratificat și instalarea unor sisteme de ventilare cu recuperare de căldură;
  • Energie verde – instalarea a 415 mp de panouri fotovoltaice, pentru reducerea costurilor operaționale și a amprentei de carbon.

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021 – 2027, Prioritatea 5 – „O regiune educată”, în cadrul Obiectivului Specific RSO 4.2 – îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate și incluzive în educație, prin dezvoltarea infrastructurii educaționale la nivelul învățământului preșcolar.

Prin această investiție, municipalitatea continuă modernizarea infrastructurii educaționale din toate cartierele orașului, consolidând accesul la servicii sigure, moderne și incluzive pentru cei mai mici membri ai comunității.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions