Conecteaza-te cu noi

Politica

Ciolacu l-a criticat pe Bolojan că, în timp ce economia s-a prăbușit, a petrecut într-un local de lux, până la 1 noaptea, alături de colegi din PNL

Published

on

marcel ciolacu

S-a apucat „doctorul în economie“ Marcel Ciolacu să îl critice pe Ilie Bolojan că, în timp ce economia s-a prăbușit, el a petrecut într-un local de lux, până la 1 noaptea, alături de colegi din PNL, fostul premier preluând imagini dintr-un articol publicat pe Cancan.

Iată postarea integrală a lui Marcel Ciolacu:

„Ultimele date ale Institutului Național de Statistică arată, logic, cum, atât consumul de bunuri, cât și cel de servicii prestate populației, s-au prăbușit!

Acesta este efectul marilor reforme ale lui Bolojan tip „operația a reușit, pacientul e mort“. Consumul s-a redus timp de 6 luni în urma creșterii TVA, inflația a explodat, economia a intrat în recesiune, iar România pare un uriaș salon de terapie intensivă. Abia aștept să ne spună toți cei ce-l consideră pe Bolojan drept liderul providențial care a salvat țara, cum scăderea consumului este de fapt o veste bună pentru România, la fel ca și recesiunea.

Dar cel mai relevant moment care rezumă strălucit situația s-a petrecut, aseară, după gloriosul briefing de presă de la Guvern. Bolojan a refuzat cu o mojicie greu de urmărit să răspundă presei despre reforma sa din administrație, care încalcă în vreo 80 de puncte Constituția. Asta după ce doamna Dogioiu anunțase că permite doar 10 întrebări de la ziariști, fiindcă programul premierului este foarte încărcat.

Aflăm, azi, din presă (vezi fotografiile din cancan.ro), că a fost foarte încărcat – nu programul, ci meniul premierului. Bolojan s-a grăbit să sărbătorească tăierile într-un local de lux, până la 1 noaptea, alături de colegi din PNL. Sunt convins că tot corul lăudătorilor lui Bolojan va spune „bravo, uite cum premierul și șefii PNL chiar susțin relansarea economiei, s-au dus și au cheltuit câteva zeci de mii de euro la o firmă românească.‟

Mi se pare absolut corect.

P.S. Deși știu că nu pot concura cu pozele chefului la care Bolojan a ținut discurs, pe acorduri de saxofon, pun și un grafic din uitmul raport asupra inflației al BNR, care arată cum s-a prăbușit atât consumul de bunuri, cât și cel de servicii prestate populației. Atât s-a putut.“

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions